Cine n-are bătrâni să-și cumpere. Ei ne conduc azi drumul către soare, amintindu-ne că, vrem – nu vrem, suntem copiii puterii solare.
Artiștii
Compozitorul, programatorul și principalul rol în combinația aceasta îl are Marcus Füreder (face acușica 41 de ani, e născut în 27 noiembrie 1974, la Linz, Austria). Acesta e numele oficial al celui care acum își spune Parov Stelar, dar care s-a lansat în muzică la finalul anilor ’90 sub numele de scenă Plasma.
E unul din pionierii muzicii electro-swing. Corect ar fi să subliniem că aduce în muzica sa o mulțime de influențe, în special din jazz și house.
Și nu se rezumă la muzică. Pe siteul său vedeți și niște foto-desene semnate de el.
Graham Candy e mult mai tânăr. Fără să fie o glumă, chiar a apărut în 1 aprilie 1991. Evenimentul s-a produs la Auckland, Noua Zeelandă.
Primele sale incursiuni au fost în actorie, având la 12 ani o contribuție la „Chronicles of Narnia”.
În 2013 a traversat pământul să se stabilească la Berlin cu scopul de a-și lansa cariera muzicală. Și, cu vocea sa înaltă (unii o numesc feminină…), a reușit să se facă extrem de cunoscut.
Are deja un disc de aur, a lucrat și cu Alle Farben, de care am vorbit zilele trecute.
Video: Parov Stelar feat. Graham Candy, The Sun
[Dacă citiți de pe un dispozitiv mobil și nu puteți vedea clipul, click aici și se rezolvă.]