Ritmuri tropicale, mișcări senzuale și promisiunea unei iubiri fără limite, chiar de la prima vedere – acestea sunt promisiunile lui Natalie La Rose în „Around The World”, hitul alături de Fetty Wap.
Informații
Olandeza cu origini surinameze Natalie La Rose a plecat în 2008 în SUA să își caute afirmarea ca dansatoare și cântăreață.
L-a întâlnit, 3 ani mai târziu, pe prietenul nostru Flo Rida. Întâlnirea a fost la o petrecere, unde Natalie i-a spus, de la obraz, că într-o zi vor lucra împreună.
Flo Rida a fost uimit de îndrăzneala ei și a invitat-o în studioul său.
A văzut ce poate și au semnat un contract de management.
De acolo cariera fetei a explodat – single-uri de top 10 în Top 100 Hot Billboard, turneu în deschiderea Fifth Harmony, colaborări diverse.
În iulie a scos pe piață clipul celui de-al doilea single al său, „Around The World”, împreună cu Fetty Wap.
Vreau ca prin acest clip să reprezint, câte puțin, toate femeile lumii.
Pentru mine melodia este despre dragoste pasionlă, fără limite, mare cât toată lumea asta.
Cântecul este scris de Marco Borrero, Ilya Salmanzadeh, Max Martin, Savan Kotecha, Rickard Goransson, Justin Franks și Willie Maxwell.
Producător este Max Martin.
Clipul a fost regizat de Hannah Lux Davis. Responsabil de coregrafie a fost Casper Smart iar stylingul a fost semnat de Law Roach.
Video: Natalie La Rose feat. Fetty Wap, Around The World
[Dacă citiți de pe un dispozitiv mobil și nu puteți vedea clipul, click aici și se rezolvă.]
Video: Natalie La Rose, Around The World varianta acustică, pentru Vevo dscvr
[Dacă citiți de pe un dispozitiv mobil și nu puteți vedea clipul, click aici și se rezolvă.]