Difuzăm „Jungle”, piesa Yankăi, la MoozRo.
Profităm de ocazie să intrăm în culise, să aflăm cum s-a făcut clipul, după ce ne uităm și aici la clip.
Video: Yanka, Jungle
[Dacă citiți de pe un dispozitiv mobil și nu puteți vedea clipul, click aici și se rezolvă.]
14.07.2015 În culise cu Yanka şi coregraful Mădălin Farc la videoclipul “Jungle”
Cum de multe ori pregătirile durează mai mult decât filmarea propriu-zisă, Yanka şi Mădălin Farc ne-au luat în culisele videoclipului, prezentându-ne astfel un material din spatele camerelor, în care îl vedem şi pe regizorul Khaled Mokhtar, atent la orice detaliu de producţie video.
Despre coregrafia realizată de tânărul artist care a stat în spatele show-urilor de la Românii au talent, Yanka a mărturisit:
Mădălin Farc este cel care m-a provocat să dansez şi să am curajul să scot la suprafaţă iubirea mea ascunsă pentru dans! Este înainte de toate un OM deosebit, un coregraf exigent şi foarte creativ, care a ştiut să mă pună în valoare ca artist performer. Este mai mult decât un coregraf, este o sursă bogată de inspiraţie!
De cealaltă parte, Mădălin Farc a adăugat:
Yanka a avut încredere totală în mine şi mi-a dat frâu liber în crearea coregrafiei. E cel mai frumos sentiment atunci când lucrezi cu oameni deschişi şi doritori să se redescopere.
Iată și clipul de la filmări (making-of)
[Dacă citiți de pe un dispozitiv mobil și nu puteți vedea clipul, click aici și se rezolvă.]