Fanii Regelui pop au început să fiarbă: la final de septembrie 2017 apare un nou album purtând pe copertă numele unic Michael Jackson. Albumul se numește „Scream”, conține 13 piese și un bonus track pe care vi-l prezentăm aici.

06 septembrie 2017 Albumul „Scream” al lui MICHAEL JACKSON apare pe piață în 29 septembrie, pe CD și în format digital (în 27 octombrie apare și pe vinil fosforescent)
Mash-up-ul „BLOOD ON THE DANCE FLOOR X DANGEROUS” e deja lansat

În 29 septembrie Epic/Legacy Recordings, în colaborare cu moștenitorii lui Michael Jackson, lansează albumul „Scream”, o colecție de 13 din cele mai dansabile și provocatoare melodii ale artistului.
Pe album vor fi „Ghosts”, „Torture”, „Thriller”, „Dirty Diana”. În plus, „Scream” include și o piesă nouă, „Blood on the Dance Floor X Dangerous”, o melodie plină de energie care este un mash-up de cinci melodii realizat de remixerul The White Panda.

Premiera piesei a avut loc pe Shazam. Melodia poate fi downloadată imediat de cei care lansează o precomandă pentru albumul digital.

Melodiile de pe album au fost alese pentru a respecta preferința Regelui muzicii pop pentru această perioadă a anului și temele des întâlnite la el ale costumației și deghizării, luminii și întunericului, transformării personajelor și surprizelor.

Formatele fizice (CD sau disc de vinil) vor veni însoțite de câte un poster, special pentru respectivul format. Posterul și artwork-ul albumului conțin prima experiență de realitate augumentată creată pentru un proiect Michael Jackson.

Melodiile alese pentru album sunt remarcabile și individual:

  • „Dirty Diana” a fost al cincilea single consecutiv al albumului „Bad” care a ajuns pe locul 1 în topuri, lucru care a reprezentat un record nemaintâlnit pentru single-urile extrase de pe un singur album;
  • „Thriller”, compusă de Rod Temperton, a fost al șaptelea single dintr-o serie unică de 7 single-uri de Top 10 extrase de pe albumul „Thriller”, cel mai bine vândut album al tuturor timpurilor;
  • „Scream” este singurul duet al lui Michael cu sora sa Janet Jackson;
  • „This Place Hotel” este prima melodie de pe albumele lui Michael care a fost compusă, are versurile scrise și este și aranjată doar de Michael Jackson.

Linkuri utile:

SCREAM poate fi achiziționat după cum urmează (precomenzi):


TRACKLIST ALBUM:

1. This Place Hotel
2. Thriller
3. Blood On The Dance Floor
4. Somebody’s Watching Me
5. Dirty Diana
6. Torture
7. Leave Me Alone
8. Scream
9. Dangerous
10. Unbreakable
11. Xscape
12. Threatened
13. Ghosts
Bonus Track: Blood On The Dance Floor X Dangerous (The White Panda Mash-Up)

Audio: Michael Jackson, Blood on the Dance Floor X Dangerous (The White Panda Mash-Up)


Artwork „Scream”

Michael Jackson, „SCREAM” (Album Cover)
Artwork: Michael Jackson, „SCREAM”

Dacă citiți de pe un dispozitiv mobil și nu puteți vedea clipul de mai sus, click aici și se rezolvă.

Sursa informațiilor: siteul Michael Jackson.
Sursa foto: Sony Music Entertainment Sweden via MyNewsDesk.