Fata timidă LP (Laura Pergolizzi, adică) își dă ochelarii jos și ne încântă cu o nouă melodie caldă, din suflet. „Other People” se vede la MoozHits și MoozHD.

Info

Acum 5 ani spunea că își dă ochelarii jos doar dacă nu are de ales, atât de timidă e. În clipul pe care îl arătăm azi nu mai poartă ochelari. Și nu o fi obligat-o regizorul Chuck David Willis, că doar au colaborat la mai multe clipuri. Nu putem decât să bănuim că nu e decât un semn că a reușit să câștige lupta cu timiditatea.

Deși, pe de altă parte, recunoștea că un alt semn al timidității este că își ascunde fața și în spatele cârlionților. Și la ei nu a renunțat încă. 🙂

Iată ce spunea într-un interviu din iunie 2012, pentru AfterEllen:

Aș spune că mereu mi-a plăcut să am părul pe față. Și mamele prietenelor mele îmi spuneau mereu „Ah, ai o față așa drăguță, dă părul deoparte”. Dar aș spune că e micul meu scut în fața lumii.
Aș purta și ochelari de soare tot timpul, dacă nu s-ar considera nepotrivit în anumite situații. Întotdeauna m-am văzut pe mine ca pe cineva care să poarte ochelarii de soare permanent, așa, ca Roy Orbison.


Video: LP, Other People


Dacă citiți de pe un dispozitiv mobil și nu puteți vedea clipul de mai sus, click aici și se rezolvă.


  • Etichete
  • LP
Articolul anteriorConcert Zoli TOTH Project în 21 februarie
Articolul următorMoozRo: Alina Eremia, „Poartă-mă” (video & info)