​Pasionații de Dr. House știu că și personajul serialului de succes avea o aplecare deosebită pentru muzică. Ei, această trăsătură nu era o creație a scenariștilor serialului, ci este un adevăr despre Hugh Laurie, actorul care a dat viață ciudatului doctor.

Hugh Laurie are acum un album de muzică și o emisiune de radio despre istoria muzicii care-i place lui, blues-ul.

Hugh Laurie
Hugh Laurie

Conform BBC, Hugh Laurie va începe, în 23 septembrie, un serial la postul de radio BBC 2. Serialul va avea șase episoade.

În fiecare săptămână, Laurie va cânta o melodie împreună cu mult-lăudata sa trupă Copper Bottom Band și va depăna istoria unui mare artist american, de la muzica lui Robert Johnson, trecând prin Muddy Waters și Howlin’ Wolf și până la blues-ul zilelor noastre.

Dar, te poți întreba, ce știe Dr. House despre blues?

Câte ceva se pare că știe.

Are album pus în vânzare, are turneu în SUA și Canada, are înregistrări la bordul istoricului pachebot Queen Mary (vedeți aici înregistrarea la Wild Honey) și transpuneri proprii, pline de personalitatea sa, ale unor melodii clasice, cum ar fi Unchain My Heart.

[Dacă citiți de pe un dispozitiv mobil și nu puteți vedea clipul, click aici și se rezolvă.]


Sursa foto

Articolul anteriorEddie Murphy revine în muzică, alături de Snoop Lion. Vezi clipul la „Red Light”
Articolul următorColdplay, „Atlas” – lyric video