Headlights este una din melodiile în care Eminem încearcă să facă pace cu trecutul. Este melodia în care își cere iertare mamei.


Headlights, video în lucru

Headlights (Eminem feat. Nate Ruess) figurează pe albumul MMLP2 și va fi viitorul clip al lui Eminem. Ca să iasă lucrurile bine, regizor va fi Spike Lee.

Slim Shady a adus la cunoștiința tuturor (facebook, instagram, twitter) că Lee a sosit deja în Detroit, orașul copilăriei lui Eminem, să tragă clipul.

Eminem și Spike Lee
Spike Lee (stânga), alături de Eminem.Sursa foto: Facebook.

Despre Headlights

Melodia este una de suflet pentru Eminem.

Fără să admită că a greșit în toate melodiile în care și-a criticat mama, recunoaște, totuși, că nici pentru ea viața nu a fost ușoară. Și spune explicit că o iubește, chiar dacă acum nici măcar nu se mai văd!

Iată câteva din versurile melodiei:

Oare am mers prea departe în Cleaning Out My Closet,
Ca și în alte melodii? Indiferent, mamă, să știi că nu te urăsc,
Ești frumoasă în ochii mei, că ești mama mea.
[…]
Și îmi pare rău că am scris Cleaning Out My Closet, eram agresiv atunci,
Poate și aveam dreptate, dar n-am vrut niciodată să duc lucrurile atât de departe
Acum știu că nu era vina ta, și nu glumesc.
Melodia aia n-o mai cânt în concerte și mă doare de fiecare dată când o aud la radio!
[…]
Și te iubesc, Debbie Mathers, ah, ce relație coplicată avem și noi.


Extras audio

Casa de discuri, Intersope, a făcut public un scurt extras (prima strofă + refrenul) al melodiei. Îl găsiți aici, pe soundcloud: https://soundcloud.com/interscope/eminem-headlights-feat-nate.

Actualizare iunie 2015: extrasul audio nu mai e disponibil pe soundcloud. Dar a apărut întreaga melodie. Vedeți mai jos, în comentarii, legătura către clipul melodiei.
Melodia nu putea fi una virulentă, e mai degrabă un rap lent, emoționant, de suflet; Nate Ruess (îl știți din Just Give Me A Reason, cu P!nk, da? Video aici.) își pune amprenta din plin, dar, totuși, e plină de stilul inconfundabil Eminem.