Nu ne interesează cum se înțelege Carly cu băieții. În plus, știm și că nu avem de-a face cu un nou „Call Me Maybe” (și Carly Rae Jepsen știe, și nici măcar nu are vreo problemă cu asta).
Dar mai știm și că avem în față o melodie reușită și un clip interesant. Așa că:
Informații
Melodia vine de pe album E • MO • TION, deși aproape fusese eliminat inițial din track-list-ul albumului.
De ce? Pentru că, ziceau unii, prea suna ca ce făcuse deja Carly. Și totuși, a fost una din primele piese remarcate ale albumului. Toată povestea e în Billboard.
Totuși, după aproape un an, artista nu avea vreun plan să facă și clip la piesă.
Până într-o zi… Când:
Dintr-odată, pe neașteptate, Petra m-a căutat și m-a întrebat dacă îi dau voie să facă un clip pentru piesa ei preferată de pe album, „Boy Problems”.
Ceea ce ea nu știa era că eu o urmăream deja în online, pe instagram și pe alte siteuri, și că devenisem un fan URIAȘ al fotografiilor și artei ei.
Cred că are un ochi foarte priceput, are o abordare diferită a tinereții și frumuseții și felul în care folosește culorile întotdeauna e remarcabil pentru mine.
Așa că răspunsul a fost un imediat DA.
Ne-am întâlnit la New York și am vrut să creăm ceva nou împreună. Sunt extrem de mulțumită de cum au ieșit scenele întunecate și cele strălucitoare pe care nu le-am imaginat.
Sper să vă placă și vouă!
Despre cine Petra e vorba? Despre tânăra (născută în decembrie 1992) Petra Collins, creatoare de materiale vizuale inedite (și controversate, unele).
Ce a făcut Petra puteți să vedeți pe siteul ei, aici.
Creditele piesei sunt:
- compozitori & textieri: Carly Rae Jepsen, Sia, Greg Kurstin, Tavish Crowe
- producător: Greg Kurstin
Video: Carly Rae Jepsen, Boy Problems
[Dacă citiți de pe un dispozitiv mobil și nu puteți vedea clipul, click aici și se rezolvă.]