Dacă tot e vreme de proteste și de sfaturi publice despre cum să ne comportăm, Carla’s Dreams au venit cu mesaj provocator: ia aflați cum e să dai un „Antiexemplu”.
În curând în dăm și noi, la MoozRo.

Video: Carla’s Dreams, Antiexemplu

09 februarie 2017 Carla’s Dreams lansează single-ul “Antiexemplu” cu videoclip oficial

Carla’s Dreams revine cu primul single “Antiexemplu”, piesă care dă numele albumului pe care îl va lansa pe 13 mai, printr-un show la Arenele Romane. Piesa a fost compusă de Carla’s Dreams și produsă de Alex Cotoi.


Videoclipul piesei “Antiexemplu” a fost filmat în Chișinău, în regia lui Roman Burlaca, DoP George Secrieru din echipa BRFilms, cei care au filmat toate clipurile Carla’s Dreams din ultimii ani.


“Antiexemplu“ este piesa care dă numele concertului și albumului pe care îl vom lansa pe 13 mai la Arenele Romane, într-un show live cu invitați surpriză. În “Antiexemplu”, ne-am permis câteva licențe, chiar și titlul este un cuvânt care nu există, dar semnificația căruia ne pare intuitiv clară. Acest concept îl vom dezvolta și în continuare, în diferite viziuni.

– au spus Carla’s Dreams.


Carla's Dreams, „Antiexemplu” (album cover)Carla’s Dreams pregătește un nou show la Arenele Romane pe 13 mai 2017. Atunci se va auzi live noul album “Antiexemplu”, pe care sunt incluse piese deja cunoscute, dar și piese noi care vor fi interpretate în premieră în cadrul unui show Global Records și BestMusic Live Concerts, iar biletele sunt în vânzare pe iabilet.ro

La acest concert, Carla’s Dreams vor avea și invitați surpriză care vor fi anunțati în perioada următoare. Primul show Carla’s Dreams de la Arenele Romane din mai 2016 a fost un eveniment sold out, cu peste 5000 de fani care au venit să îi asculte live pe artiștii lor preferați și invitații lor: Delia, Loredana Groza, ANTONIA.


Carla’s Dreams sunt artiștii în continuă ascensiune, care bucură fani din întreaga lume cu muzica, versurile intense, show-urile explozive și sound-ul divers. În 2015 și 2016, single-urile lor s-au transformat în hituri care au stat pe locul 1 al radiourilor și televiziunilor de specialitate săptămâni întregi “Cum Ne Noi”, “Te rog”, “Sub pielea mea #eroina”, “Acele”, “Imperfect”.


Carla’s Dreams sunt câștigătorii incontestabili ai ediției din 2016 a Media Music Awards, cu 8 premii câștigate la cele mai importante categorii; “best group”, “best song”, “best video”. Colaborări cu artiști de top ai României precum INNA, Delia, Loredana Groza, Antonia, cu peste 300 de milioane de vizualizări pe YouTube, cu piesa “Sub pielea mea” pe locul 11 Shazam în lume, muzica celor de la Carla’s Dreams cucerește și alte țări, în afara de România și Moldova: Ucraina, Rusia, Kazakhstan, Belarus, China, Emiratele Arabe Unite, Cipru, Grecia, Franta, Croatia, Turcia, Finlanda, Austria. În 2016, solistul de la Carla’s Dreams devine jurat X Factor, primul jurat cu mască din lume.


Credite:

Muzică: Carla’s Dreams, Alexandru Cotoi
Text: Carla’s Dreams
Directed by: Roman Burlaca
D.O.P.: George Secrieru
(C) & (P) 2017 Global Records


Artwork

Carla's Dreams, „Antiexemplu” (artwork)
Carla’s Dreams, „Antiexemplu” (artwork)

 


Dacă citiți de pe un dispozitiv mobil și nu puteți vedea clipul de mai sus, click aici și se rezolvă.


Informațiile ne-au fost furnizate de Global Records.


Noi v-am zis de piesă inițial pe facebook

Să dăm și noi un antiexemplu? 🙂

Posted by Mooz on Saturday, February 11, 2017